Suma pentru care CFR Cluj ar vinde jucători: „Atât ar accepta”

Ioan Ovidiu Sabău şi Cristi Dulca, doi foști mari fotbaliști, au vorbit despre transferurile din Liga 1. Craiova l-a cedat pe Valentin Mihăilă la Parma pentru circa 8.5 milioane de euro, dar campioana CFR s-ar despărți de un jucător și pentru două milioane de euro. Sabău a analizat și stările antrenorului echipei din Gruia, Dan Petrescu, din timpul meciurilor. „Eu cred că şi CFR ar vinde acum, dacă ar putea. Dacă ar avea ce. Cred că ar accepta să vândă şi pe două milioane de euro”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la Look Sport. „Cum trăieşte Dan e incredibil. Nu întâmplător a ajuns să aibă astfel de rezultate pentru că, într-adevăr, trăieşte fiecare moment”, a mai spus acesta referindu-se la fazele din partida CFR Cluj – Young Boys Berna, din grupele Europa League. Cine vine la CFR Cluj: Usman Sale și Nana Boateng Vânzarea lui Mihai Bordeianu în spațiul arab a adus peste un milion de euro în contul clubului, iar Dan Petrescu va primi în schimb doi jucători: Nana Boateng și Usman Sale. ProSport a anunțat în exclusivitate transferul celor doi, remarcați în meciul direct cu cei de la KuPS Kuopio. Cristi Dulca: „O şansă unică pentru Craiova să îl vândă pe Mihăilă pe bani aşa mulţi” „Depinde ce politică are clubul respectiv. A fost o şansă poate unică pentru Craiova să îl vândă pe Mihăilă pe bani aşa mulţi. Poate că dacă mai aşteptau, nu mai luau banii aceştia. Craiova de când a investit, a început să crească şi ca joc şi ca performanţe. A început să se bată la titlu an de an. Să vedem dacă vor continua forma bună de până acum”, a afirmat și Dulca pentru sursa citată. CITEȘTE ȘI Dan Petrescu a izbucnit în fața jurnaliștilor: „Și dacă îi luăm pe Maradona și Pele, suntem foarte limitați!” „Săgeți” către conducere, după remiza cu Young Boys The post Suma pentru care CFR Cluj ar vinde jucători: „Atât ar accepta” appeared first on (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top