• Răcelile se desfășoară în etape. Încep cu dureri în gât, urmează guturaiul, iar la sfârșit apare tusea. Pentru fiecare dintre ele vă recomandăm mai jos remediile cele mai potrivite •
Dacă
observați
primele semne ale unei viroze, trebuie să
știți
că
deja contagiunea s-a petrecut cu o zi sau două
în urmă.
Locul de debut al acestei afecțiuni
sezoniere este de obicei zona faringiană.
Acțiunea
agresivă
a virușilor
irită
și
deteriorează
mucoasa. Tocmai de aceea, jena în gât este de regulă
cel dintâi simptom care se face simțit.
I se adaugă
curând și
indispoziția
generală.
Chiar dacă
durerile în gât nu durează
mai mult de câteva zile, acum este prea târziu pentru a reuși
să
stopați
viroza. Boala își
va urma cursul. Totuși,
există
și
unele modalități
de atenuare a neplăcerilor
pe care ea vi le provoacă.
* Beți ceaiuri Și anume, în special infuzii de salvie, fiindcă planta conține atât uleiuri eterice antiinflamatoare, cât și tananți. Aceștia au un ușor efect astringent asupra stratului superior al mucoasei afectate, întărindu-i astfel rezistența la atacul virușilor.
* Sugeți bomboane Orice bomboană, medicinală sau nu, cu zahăr sau fără, sporește vâscozitatea salivei. În consecință, ea va adera mai bine la mucoasa faringiană inflamată, iar prezența ei va servi ca scut de apărare, contribuind la reducerea aproape instantanee a durerilor în gât. Ce-i drept, după zece până la treizeci de minute, veți simți nevoia să luați următoarea bomboană. Un ajutor eficace și de mai lungă durată vă oferă spray-ul Ialoclean, cu acid hialuronic (produs de Farma-Derma), care acoperă mucoasa cu o peliculă de protecție lubrifiantă și emolientă. Un remediu deosebit de util, frecvent prescris de medici, sunt comprimatele cu extract de mușchi islandez, „Isla Cassis” (de la Engelhard Arzmeimittel). Merită amintită și soluția de badijonaj Propofaringit, preparată în laboratorul propriu al farmaciei „Apifarm” din București. Rețeta ei combină propolisul cu mierea și lăptișorul de matcă.
* Calmați durerea În cazul când usturimea dezagreabilă din gât se amplifică și încetează să fie o simplă jenă, transformându-se, efectiv, în durere, puteți utiliza tabletele de supt cu un anestezic local, ca benzocaina (ex. Septolete Plus sau Hexoraletten N), lidocaina (Trachisan sau Orofar), eventual administrați-vă Ambroxol (care este în același timp și expectorant). Avantaj: va ceda nu numai durerea, ci și eventuala tuse iritativă. Dezavantaj: veți avea o senzație de amorțire în cavitatea bucală. Ca alternativă mai blândă, puteți alege o bomboană cu mentă, căci mentolul are de asemenea acțiune analgezică. Sau tratați-vă cu Nurofen pentru răceală și gripă, care nu se limitează la efectul sedativ, întrucât ingredientele sale active includ și o componentă cu rol antiinflamator.
Guturaiul
se declanșează
îndeobște
în ziua a doua sau a treia de instalare a răcelii.
Nasul începe să
curgă
și
strănutăm
des. Inițial,
secrețiile
eliminate sunt mai curând apoase, dar apoi se îngroașă
treptat. Totodată,
intervine și
inflamarea mucoaselor, care înfundă
nasul, îngreunând respirația.
Dacă
este împiedicată
aerisirea normală
a sinusurilor, vom avea și
alte simptome: dureri de cap și
o senzație
de apăsare.
Deseori, secrețiile
nazale capătă
o culoare gălbuie,
ceea ce nu dovedește
totuși
că
ar fi avut loc o suprainfectare microbiană.
Un guturai de natură
virală
nu se manifestă
mai mult de cinci până
la nouă
zile, însă
dacă
intră
în joc și
bacteriile, durata lui se va prelungi. Simptomele care
semnalează
complicații
sunt febra, durerile intense, starea de epuizare și,
bineînțeles,
persistența
mucozităților.
În asemenea situații,
va fi obligatoriu să
consultați
un medic. În schimb, guturaiul banal vi-l puteți
trata și
singuri.
* Întrebuințați un spray Spray-urile reprezintă un mijloc eficient de drenare a secrețiilor nazale, în scopul eliberării nărilor și al ușurării respirației. Din păcate, ele nu se pot întrebuința mai mult de șapte zile, deoarece creează dependență și, în timp, riscă să irite, la rândul lor, mucoasa. Pentru a preveni asemenea probleme, căutați acele preparate care nu au în compoziția lor conservanți și reduceți numărul de utilizări, de exemplu folosiți-le numai seara, înainte de culcare. În acest mod, durata tratamentului poate fi extinsă la zece zile. Sau optați pentru cele cu ingrediente naturale, cum ar fi Sinus Spa Forte, în al cărui prospect se specifică faptul că nu sensibilizează mucoasa nazală. Acest produs al firmei românești Phenalex conține apă termală de la Băile Felix, sare de mare purificată, extract apos de propolis și ulei esențial de mentă. Un alt exemplu de spray mai puțin agresiv este Humer (Laboratoarele Urgo Healthcare), cu extracte de ceai verde, afin, merișoare și soc negru.
* Vindecare din interior De ajutorul fitoterapiei beneficiază în mod special persoanele cu sinuzită cronică amenințate de reactivarea ei, îndată ce se apropie iarna. Și întrucât fiecare plantă medicinală are un spectru de acțiune propriu, combinarea lor într-o anumită formulă este cea mai în măsură să conducă la rezultate optime. Tocmai în această direcție merg produsele consacrate de ani de zile (uneori chiar de zeci de ani) pe piața medicamentelor. Să amintim, de pildă, GeloMyrtol Forte (de la G. Pohl-Boskamp), un adevărat cocktail de uleiuri esențiale: de mirt, eucalipt, lămâie și portocală. Capsulele gastrorezistente ajută în primul rând la evacuarea mucozităților, dar totodată decongestionează căile respiratorii și blochează înmulțirea în continuare a germenilor. Cu extractele de ciuboțica-cucului, verbină, gențiană, măcriș și soc din drajeurile de Sinupret (Bionorica) se urmărește stimularea sistemului imunitar și reducerea inflamației.
* Puterea aburilor Pentru o inhalație nu vă trebuie altceva decât un vas cu apă clocotită și un prosop care va împiedica aburii să se risipească, astfel încât să-i puteți trage pe nări cu mai mult spor. Ei nu combat virușii, în schimb umidifică mucoasele și activează circulația locală. Intensificarea fluxului sangvin în zona respectivă facilitează eliminarea secrețiilor, iar mucoasele bine umectate oferă sistemului imunitar condiții prielnice de lucru. Terapia va funcționa și mai eficient dacă veți adăuga în apă câteva picături dintr-un ulei eteric, care ar putea fi de eucalipt, de jneapăn sau de molid. Trebuie să țineți seama însă de faptul că uleiurile volatile irită ochii. Deci, aveți de ales: ori țineți pleoapele strânse, ori renunțați la instalația tradițională vas și prosop în favoarea unui aparat modern, un inhalator fabricat din plastic și prevăzut cu o mască sau un muștiuc.
Vine
la sfârșit,
cam din ziua a cincea, și
cu greu se hotărăște
să
mai plece. Durează
în medie 17-18 zile, au socotit cu exactitate specialiștii
(există
și
un studiu care confirmă
calculul). La o răceală
apare inițial
tusea iritativă,
seacă,
însă
câteva zile mai târziu, ea se transformă
într-o așa-numită
tuse productivă.
Este necesar să
vă
adresați
medicului, dacă
simptomele persistă
mult timp, se agravează,
ori sunt însoțite
de apnee, dureri sau febră.
Altfel, vă
puteți
ajuta și
cu metode simple
cum sunt cele de mai jos.
* Luați un sirop de tuse Fitoterapia vă propune o largă varietate de remedii. Extractul de iederă este principalul ingredient al siropului Prospan (de la „Engelhard Arzneimittel”). Nalba-mare conține până la 15% mucilagii care se depun pe mucoasă, formând un strat protector, ce reduce semnificativ tusea uscată. Această plantă face parte din compoziția produsului Apifaringocalm (Phenalex), alături de mușețel și propolis. Pătlagina vă oferă, de asemenea, mucilagii, dar și tananți (cu efect antibacterian, antispastic și antiinflamator). Specialiștii de la Dacia Plant au inclus-o în preparatul Calmotusin, împreună cu nalba-mare, isopul, ciuboțica-cucului, scaiul-vânăt, ghimbirul și lemnul-dulce. Cimbrișorul (are acțiune antivirală) se regăsește în rețeta apreciatului sirop Plantusin (Fares), care mai cuprinde și extracte din muguri de pin, pătlagină, scai-vânăt și flori de tei.
* Aerosoli Considerată drept o variantă artificială a curei heliomarine, terapia cu aerosoli prezintă o serie de avantaje deloc neglijabile. Pacientul respiră un aer umed, care duce substanțele active direct în căile respiratorii, unde ele se resorb rapid, grăbind vindecarea. Nebulizarea se poate face și cu remedii naturale. De pildă, la cabinetul ORL al clinicii bucureștene „Apiterapia” se recomandă ședințe de aerosoli cu soluție apoasă de propolis (Favisan), diluată într-o anumită proporție, prin adăugarea de ser fiziologic.
sursa: Formula AS