Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu
Hummus din conopida

„Hummus” din conopidă alternativă săracă în carbohidrați

Publicat: 13 ianuarie 2022

Hummus-ul autentic nu este deloc o mâncare nesănătoasă. Se face dintr-o leguminoasă hrănitoare și sățioasă.

Atunci de ce ar vrea cineva să facă hummus din conopidă și nu din năut?

Hummus din conopida: Joey Doll

Datorită carbohidraților. Conopida este considerată un înlocuitor fabulos al cartofului și al produselor de panificație.

Mai ales în dieta ketogenică, în care aportul de carbohidrați rafinați este foarte mic.

Dr. Eric Berg spune despre conopidă că este alimentul ideal în dieta keto. De ce? Pentru că este săracă în carbohidrați și are gust de cartofi.

Este „făinoasă”, dar nu conține amidon.

În 100 de grame de conopidă se găsesc doar 2,6 g de carbohidrați, din care 1,4 g sunt fibre.

Altfel spus, cantitatea de carbohidrați neți este de doar 1,2 grame!

Conopida nu este doar low-carb. Furnizează vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9), vitaminele E și K.

Este o sursă bună de vitamina C.

Conține minerale, în special mangan, care este un antioxidant important.

Însă ceea ce face conopida un super-aliment este conținutul de fitonutrienți.

Fitonutrienții sunt compuși din plante, care se găsesc doar în alimentele vegetale. Mai ales în legumele crucifere.

Cei mai importanți fitonutrienți din conopidă sunt izotiocianații, flavonoidele, beta-carotenul și quercetina.

Conopida se prepară foarte ușor. Adepții dietei keto o include des în rețete.

O folosesc în locul piureului de cartofi, pilafului de orez (mărunțită la blender și călită) sau în locul blatului de pizza, datorită conținutului redus de carbohidrați.

Trebuie fiartă foarte puțin. În caz contrar se pierd nutrienții valoroși, mai ales vitamina C.

Dr. Eric Berg recomandă o durată maximă de fierbere de 10 minute.

Conopida nu trebuie fiartă în apă. Cea mai bună metodă de gătire este fierberea la aburi, călirea sau coacerea în cuptor (cu puțină brânză pe deasupra).

Dacă o fierbeți în apă, nu depășiți 2 minute.

Din conopidă se poate face și o pastă tartinabilă, care arată ca hummus-ul de năut.

Ingrediente

Mod de preparare

Conopida se mărunțește în robot (prin pulsare), apoi se fierbe la aburi.

Se pune din nou în blender (fără apă). Se adaugă restul ingredientelor și se mixează.

Trebuie să rezulte o pastă fină, ca un piure. Se servește cu legume crude.

Conopidă în sos de ceapă și mirodenii rețetă indiană

Lipii dietetice din conopidă, fără făină de grâu

Chiftele din conopidă, fără mulți carbohidrați

Surse articol:

1. Dr. Eric Berg, Cauliflower, The ultimate keto food: https://www.youtube.com/watch?v=yZlwJsrFiDc&ab_channel=Dr.EricBergDC 2. Dr. Eric Berg, Keto cauliflower hummus recipe: https://www.youtube.com/watch?v=o64L6ysoV2k&ab_channel=Dr.EricBergDC

sursa: lataifas.ro

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.