Dr. Eric Berg are o rețetă inedită de pâine, pe care o recomandă în special celor care urmează o dietă ketogenică.
Este o pâine atipică în sensul că nu se face din făină. Are o textură pufoasă și este aerată, ca un nor. De aceea se mai numește „pâinea nor“.
Painea nor fara faina: Dr. Eric Berg
Compoziția sau „aluatul” se face din ouă și cremă de brânză.
Aceste două ingrediente respectă întru totul principiile diete keto: sunt bogate în grăsimi și sărace în carbohidrați.
Dieta ketogenică propune un consum redus de carbohidrați, un aport crescut de grăsimi și un aport moderat de proteine.
Este considerată cea mai eficientă dietă pentru diabetici și pentru cei care vor să slăbească.
Alimentele bogate în grăsimi și sărace în carbohidrați nu determină creșterea în greutate.
Dimpotrivă, ajută la arderea grăsimii corporale.
Ouăle și brânzeturile au maxim 1 gram de carbohidrați.
Mai multe despre alimentele din dieta keto care ajută la slăbit puteți citi în acest articol.
Pâinea „nor” poate fi o alegere inspirată și pentru cei care au intoleranță la gluten sau boala celiacă.
Ingrediente
Mod de preparare
Preîncălziți cuptorul la 150 de grade Celsius.
Pregătiți o tavă întinsă. Tapetați-o cu hârtie de copt sau cu o folie de silicon.
Spargeți ouăle și separați gălbenușurile de albușuri în două boluri diferite.
Peste gălbenușuri puneți crema de brânză și sarea. Pasați totul cu un blender manual.
Peste albușuri puneți sarea de lămâie și mixați cu același blender. Treuie să obțineți o spumă albă, tare.
Incorporați amestecul de gălbenușuri în spuma de albușuri cu o spatulă. Amestecați de jos în sus.
Este important să folosiți mișcări ușoare, pentru a nu strica spuma.
Cu o lingură, puneți din compoziția obținută în tavă și formați 6 movile.
Aplatizați-le puțin cu dosul lingurii, încât să le dați o formă rotundă.
Introduceți tava în cuptorul preîncălzit. Coaceți pâinicile pentru 25-30 de minute.
Scoateți tava și lăsați-le să se răcească 3-5 minute.
Citește și Ce se întâmplă dacă renunți la pâine 30 de zile dr. Sten Ekberg
Pâinicile sunt foarte gustoase și sățioase. Veți fi uimiți de cât de mult seamănă la gust cu pâinea clasică.
Când sunt scoase din cuptor, au o textură ca de sufleu. După câteva ore, devin mai dense și similare pâinii adevărate.
Puteți pune peste ele unt sau miere. Puteți face cu ele sandvișuri. Pot fi utilizate la asamblarea de sandvișuri.
Le puteți consuma cu pâine. Puteți face din ele mini-pizza. Ideile sunt nenumărate!
Dacă în compoziție puneți brânză de vaci fină, zahăr și arome, o puteți transforma într-un desert delicios.
Citește și Pâinea care nu îngrașă nutriționistul Anca Alungulesei
Surse articol:
1. Dr. Eric Berg, Keto Cloud Bread: https://www.drberg.com/ketogenic-diet-meals-recipes/keto_breads/keto-cloud-bread 2. Sommer Collier, The best cloud bread recipe: https://www.aspicyperspective.com/best-cloud-bread-recipe/
sursa: lataifas.ro