Prospectul vaccinului Comirnaty, anti-COVID, folosit în România: care sunt recomandările şi contraindicaţiile Comisia Europeană a publicat prospectul tradus în limba română la vaccinul anti-COVID, alături de recomandările şi contraindicaţiile sale, transmite Adevărul.
SUA: Explozie puternică în Nashville O explozie puternică a avut loc, vineri, în oraşul american Nashville, situat în statul Tennessee, iar autorităţile suspectează că a fost un act intenţionat, informează CNN, potrivit Cotidianul.
Ultimul sondaj pentru Trump. Cum va rămâne în istorie Un nou sondaj realizat de către USA Today/Suffolk University dă rezultate amare pentru Donald Trump, aflat la final de mandat la Casa Albă, anunţă Evenimentul Zilei.
31 de ani de la Revoluție. Nostalgicii care îl plâng pe Nicolae Ceaușescu: „Nu se mai naște om ca el. Dacă mai trăia eram ca în America” „Se trăia mai bine pe vremea lui Ceauşescu” o vorbă pe care unii dintre părinții sau bunicii noștri o au pe buze la 31 de ani de la Revoluție, informează Gândul.
Mesaj emoționant al Reginei Elizabeth de Crăciun: Nu sunteți singuri! Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii s-a folosit de tradiţionalul ei discurs de Crăciun, difuzat vineri, pentru a îşi încuraja compatrioţii, grav afectaţi de pandemia de COVID-19, şi pentru a le transmite un mesaj de speranţă, un sentiment pe care suverana britanică îl consideră „prezent chiar şi în nopţile cele mai întunecate”, informează Reuters, citată de Agerpres, conform Hotnews.ro.
Mesajele politicienilor de Crăciun: Vom reuși împreună să punem lucrurile pe făgașul normalității Politicienii au transmis mesaje de Crăciun în care amintesc de pandemie și își exprimă speranța revenirii la normalitate, potrivit Jurnalului Naţional.
Uniunea Europeană transmite un nou avertisment Turciei Uniunea Europeană a denunţat vineri condamnarea la închisoarea a jurnalistului turc Can Dundar şi a atenţionat Ankara asupra consecinţelor evoluţiei negative a situaţiei drepturilor omului pentru relaţiile bilaterale, relatează România Liberă.
Faliment ex-prezidențial – Un fost preşedinte polonez spune că este falit şi nu poate face cadouri anul acesta Fostul preşedinte polonez Lech Walesa susţine că este falit şi nu poate face cadouri anul acesta, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres, scrie Stiripesurse.ro.
Mesajul puternic al Papei Francisc de Craciun. Indeamna la „fraternitate” si la un „vaccin pentru toti” Papa Francisc a insistat vineri, in mesajul sau traditional de Craciun, asupra „nevoii de fraternitate” in aceasta perioada de pandemie si a pledat cu forta ca vaccinurile impotriva covid-19 sa fie „accesibile tuturor”, relateaza AFP, potrivit Ziare.com.
Acord comercial Marea Britanie-UE – Eschivă in extremis de la un „no deal” ce putea fi devastator După zece luni de negocieri obositoare, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au anunţat joi, în ajunul Crăciunului, un acord istoric privind viitoarea lor relaţie comercială, care le va permite să evite in extremis un „no deal” devastator pentru economiile lor la sfârşitul anului, relatează AFP citat de Agerpres, transmite Economica.net.
Vă dorim să aveţi un Crăciun Fericit şi Sănătos! Între timp, cel mai important subiect al zilei: Brexit, sau Brexmas, cum scriu ziarele britanice. Detaliile acordului istoric, încheiat după 4 ani de discuţii. Noile relaţii ale Uniunii Europene şi României cu Marea Britanie după 31 decembrie. Calendarul evenimentelor Asociaţiile pescarilor din Marea Britanie au exprimat nemulţumire în legătură cu rezultatul negocierilor pe care Guvernul Boris Johnson le-a purtat cu Uniunea Europeană pentru obţinerea Acordului post-Brexit, informează Ziarul Financiar.
Cazul straniu al unui fotbalist din Bundesliga! Bănuit că ar avea alt nume și altă vârstă Silas Wamangituka, atacantul congolez de 21 de ani de la Stuttgart, a fost în centrul unei controverse privind numele și vârsta sa, notează Gazeta Sporturilor.
Cât de contagioasă este noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 descoperită în Marea Britanie Un studiu al cercetătorilor britanici publicat joi, 24 decembrie arată că noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 descoperită recent este cu până la 74% mai contagioasă. Așa se explică, de altfel și creșterea alarmantă a numărului de cazuri din sud-estul Angliei în ultimele săptămâni, scrie Fanatik.ro.
AGERPRES/ (editor online: Andreea Preda)
sursa: AGERPRES