Aproape că nu există femeie care să nu fi suferit din pricina spasmelor, a senzațiilor de apăsare sau a unor dureri violente în zona pelvisului. Cauzele sunt multiple și uneori dificil de identificat. Cel mai adesea, ele au legătură cu vezica urinară și cu uterul
Evident,
organismul femeii nu este identic cu cel al bărbatului.
Iar din cauza deosebirilor anatomice și
hormonale, ei dezvoltă
afecțiuni
diferite. În jur de 50% dintre femei au de-a face, mai curând sau
mai târziu, cu vreuna din cele mai frecvente probleme specifice
sexului lor: fibromul uterin, durerile menstruale, incontinența
urinară,
cistita
și
altele, mergând până
la o boală
mai puțin
cunoscută,
endometrioza. Întrucât au un prag al durerii foarte ridicat,
femeile suportă
durerile și
se resemnează
deseori cu ele, în loc să
se lase examinate de un specialist, care să
descopere și
eventual să
înlăture
cauza lor. Însă
durerea care te însoțește
permanent nu este un lucru normal. Cu atât mai mult cu cât există
terapii care o pot elimina.
Încă
din tinerețe,
femeile sunt de două
ori mai afectate de incontinența
urinară
decât bărbații,
iar incidența
ei crește
proporțional
cu vârsta, astfel încât se regăsește
la circa 40% dintre femeile trecute de 60 de ani. Forma cel mai des
întâlnită
este incontinența
de efort (sau de stres): la orice efort fizic, dar și
atunci când persoana în cauză
tușește
sau râde, câteva picături
de urină
pătează
chilotul. Motivul: musculatura planșeului
pelvin este mai slabă
la femeie decât la bărbat.
Aceasta se explică
prin faptul că
ea trebuie să
aducă
pe lume copii. Pentru ca uterul să-și
poată
mări
volumul în cele nouă
luni de sarcină,
el are deasupra un spațiu
care îi permite să
se dilate, iar dedesubt este susținut
de planșeul
pelvin. În timpul gravidității
și
după
naștere,
mușchii,
ligamentele și
țesutul
conjunctiv sunt puternic solicitate. De aceea, peste 30% dintre
mame suferă
câteodată
numai pe termen scurt
de incontinență.
Printre ele se numără
și
celebra actriță
britanică
Kate Winslet, care nu face un secret din faptul că
nașterea
celor trei copii a lăsat
urme în corpul ei: „Pur și
simplu, asta ți
se întâmplă
după
ce ai adus pe lume mai mulți
copii. Eu pot strănuta
de două
ori. Dar a treia oară,
o pățesc”.
Alte
cauze posibile ale incontinenței
de efort sunt surplusul de greutate corporală
și
un țesut
conjunctiv mai slab, fie congenital, fie determinat de apropierea
menopauzei.
O
măsură
de prim ajutor, menită
să
ofere protecție
în timpul activităților
cotidiene, o reprezintă
utilizarea absorbantelor pentru incontinență.
Însă
cea mai importantă
este vizita la medic. Fiindcă,
deși
pierderile involuntare de urină
în condiții
de efort ar trebui să
fie un fenomen temporar, numeroase femei suferă
ani în șir
unele pentru că
li se pare penibil să
se destăinuie,
altele deoarece cred că
apariția
incontinenței
după
naștere
sau la o anumită
vârstă
este normală.
În realitate, afecțiunea
poate fi ameliorată
sau chiar complet vindecată
la 70-80% dintre paciente.
Înainte
de a începe un tratament, trebuie clarificată
cauza problemei. De obicei, este suficient ca medicul să
pună
întrebările
potrivite. Rareori sunt necesare investigații,
cum ar fi endoscopia vezicii. În cele mai multe situații,
gimnastica medicală
reușește
să
pună
capăt
neplăcerilor,
printr-un antrenament specific al musculaturii planșeului
pelvin. Exercițiile
pot fi învățate
cu kinetoterapeutul la un centru de fizioterapie, pentru ca apoi
să
fie executate acasă.
În cazurile mai dificile, medicii recomandă
electrostimularea, biofeedback-ul sau
ca ultimă
soluție
o intervenție
chirurgicală,
prin care se introduce sub uretră
o bandă
de plastic ce are rolul de a o susține.
Urinarea
frecventă,
durerea și
senzația
de arsură
în timpul micțiunii
aceste simptome indică,
de cele mai multe ori, o infecție
la nivelul vezicii urinare. Cam 50% dintre femei vor trece
prin experiența
dezagreabilă
a cistitei cel puțin
o dată
în cursul vieții
lor. Din păcate,
le predispune la aceasta însăși
structura anatomică
a aparatului lor urinar. Uretra feminină
este cu aproximativ trei centimetri mai scurtă
decât cea masculină,
ceea ce face ca germenii patogeni să
pătrundă
mai ușor
în vezică.
În plus, la femei, uretra se află
în imediata vecinătate
a anusului, iar aceasta facilitează
popularea vezicii cu bacterii provenite din intestin
(ex. Escherichia coli), care sunt principalii factori
declanșatori
ai infecțiilor
urinare.
Dar
și
hormonii pot contribui la apariția
incontinenței:
în premenopauză
intervine un deficit de estrogen, care duce la o irigație
sangvină
mai slabă
a mucoaselor din zona genitală,
astfel încât valoarea pH-ului crește
în interiorul vaginului. Alcalinitatea favorizează
pătrunderea
și
înmulțirea
agenților
patogeni, oferind condiții
propice pentru infecții
recurente ale vezicii.
Măsuri
de prevenție:
un consum mare de lichide
inclusiv în faza acută
a cistitei
spală
temeinic căile
urinare. Statul în frig este riscant și
trebuie evitat, fiindcă
frigul slăbește
capacitatea naturală
de autoapărare
a organismului, ușurând
declanșarea
infecției.
Medicii îndeamnă
femeile să-și
facă
toaleta intimă
imediat după
contactul sexual, pentru a îndepărta
germenii de la orificiul de intrare în uretră.
Este o modalitate simplă
și
eficientă
de se proteja.
Și
dacă
totuși
microbii s-au fixat în vezică
și
se înmulțesc?
„Numeroase paciente se tem de tratamentele cu antibiotice.
Și
când consimt să-și
administreze un preparat, adesea renunță
la el în momentul când le-au dispărut
simptomele
ceea ce nu înseamnă
însă
că
nu mai există
bacterii active. Iar cele rămase
vor avea o rezistență
sporită
la acțiunea
antibioticelor, continuând să
prolifereze. Acesta poate fi punctul de plecare al unei infecții
cronice”, avertizează
specialiștii
urologi.
Remedii
naturale de origine vegetală
pe lângă
medicamentele de sinteză,
ele pot fi de un real folos în cistite. De exemplu, combinațiile
care includ splinuța,
o plantă
cunoscută
încă
din antichitate și
intens întrebuințată
în medicina populară,
Jutavit (tablete cu extract de merișoare
și
splinuță,
de la „Juva Pharma”), Nutrisan R2 (extracte de
splinuță,
sânziene și
urzică
moartă,
„Favisan”), tinctura de splinuță
oferită
de „Natural Paris”.
Foarte
apreciate sunt și
preparatele cu merișor:
Natural Cranberry, Vitaking; comprimatele cu extract concentrat
de merișor,
Dr. Hart; extractul din mlădițe
de merișor
de la „PlantExtrakt”.
Merită
atenție
și
ceaiurile de plante, care au proprietăți
diuretice și
dezinfectante, reducând riscul de contaminare microbiană
a tractului urinar (Ceai renal, de la „Alevia”; ceaiul
Sănătatea
rinichilor, „Dacia Plant”; ceaiul Renal L, produs de
„Larix”).
Preventiv,
dar și
contra infecțiilor
acute, ne ajută
eficient D-manoza, o zaharidă
asemănătoare
fructozei, prezentă
în diferite fructe (merișor,
afine, agrișe,
coacăze),
legume (broccoli, fasole verde, vinete), alge, ciuperci shiitake.
Preparatele existente în farmacii și
în magazinele naturiste ne dau posibilitatea să
ne-o administrăm
în diverse concentrații.
Iată
doar câteva dintre ele: D-Mannose (de la Zenyth); D-Mannose
(Swanson); Best D-Mannose Forte (Medical District). Spre deosebire
de antibiotice, care omoară
bacteriile, D-manoza doar le blochează,
împiedicându-le să
adere la epiteliul tractului urinar, așa
încât ele se vor elimina odată
cu urina. Lipsesc cu desăvârșire
efectele adverse ale tratamentelor cu antibiotice.
Infecțiile
cronice recidivante sunt combătute
și
cu ajutorul vaccinurilor. Vaccinul polibacterian injectabil StroVac
(dezvoltat și
produs de compania germană
Strathmann), realizează
o stimulare a imunității
generale, dar și
a celei specifice. El conține
mai multe tulpini bacteriene inactivate, cea dintâi fiind
Escherichia coli, care poartă
vina pentru 80% din infecțiile
urinare. La Institutul Cantacuzino din București
se prepară
autovaccinuri cu tulpini prelevate chiar de la pacienții
cărora
ele urmează
a fi administrate. Autovaccinul se prezintă
sub formă
de fiole injectabile (pentru cure de 20 de zile) sau buvabile (30 de
zile).
O
femeie are de-a lungul vieții
între 350 și
500 de cicluri menstruale. Uterul este un mușchi
care se contractă
la period, expulzând mucoasa uterină,
pregătită
pentru eventualitatea unei sarcini și
devenită
inutilă
în absența
ei. În cazul cel mai fericit, femeia simte că
se petrece ceva în abdomen, însă
nu are o senzație
de durere care să
necesite administrarea de analgezice. Totuși,
spasmele musculare, împreună
cu oscilațiile
hormonale, pot genera o multitudine de simptome chinuitoare.
În zilele menstruației,
numeroase femei manifestă
labilitate emoțională
ori au de suportat diverse tulburări
și
suferințe
fizice, ca de pildă
o senzație
de tensiune în sâni, crampe abdominale, dureri de cap,
oboseală,
grețuri
sau diaree. Dacă
e sigur că
aceste neplăceri
nu provin dintr-o altă
cauză,
ele pot fi ameliorate cu ajutorul unui medicament
antiinflamator, de exemplu naproxen sau ibuprofen.
Cercetătorii
sud-coreeni propun ghimbirul ca alternativă
naturală
la preparatele farmaceutice. O doză
zilnică
de 700
2.000 miligrame produce efecte terapeutice excelente. Totodată,
ghimbirul poate fi folosit la condimentarea supelor și
este unul din principalele componente ale pulberii de curry. O
buiotă
cu apă
caldă
aplicată
pe abdomen sau o perniță
umplută
cu sâmburi de cireșe,
încălzită
în cuptor timp de 5 minute, la 110Endometrioza
prea puțin
cunoscută
Denumirea
bolii derivă
de la cea a mucoasei uterine: endometru. La femeile sănătoase,
endometrul căptușește
tot interiorul uterului și
se elimină
lunar, cu fiecare menstruație.
Endometrioza constă
în migrarea lui în afara acestui organ: pe peretele exterior al
uterului, pe trompe, ovare, dar și
pe intestine, vezica urinară,
peretele abdominal
ba chiar, deși
arareori, pe ficat sau plămâni.
La period, țesutul
se inflamează
și
provoacă
dureri. Specialiștii
n-au reușit
deocamdată
să
elucideze cauzele, însă
presupun că
ele ar fi de natură
genetică,
deoarece cazurile apar de obicei la generații
diferite ale aceleiași
familii. Boala afectează
în prezent 30-40% dintre femei pe glob și
10% la noi în țară
(așadar,
cifra absolută
din România ar depăși
jumătate
de milion!).
Până
acum câțiva
ani, endometrioza era cvasinecunoscută:
din momentul apariției
simptomelor, treceau în medie șapte
ani sau mai mult până
la stabilirea diagnosticului corect. Chiar și
acum, pacientele se plâng deseori că
nu sunt luate realmente în serios. Ceea ce trezește
în final bănuielile
ginecologului este, de regulă,
faptul că
femeia nu poate rămâne
însărcinată,
căci
endometrioza e responsabilă
pentru un sfert din cazurile de infertilitate feminină.
Printre
simptome se numără
durerile recurente, ce nu pot fi suportate decât cu
analgezice, durerile la defecație,
la urinare sau la contact sexual. Dacă
suspectează
o endometrioză,
medicul are la dispoziție
două
modalități
de abordare a problemei. Prima: efectuează
o laparoscopie și,
odată
cu investigația
respectivă,
îndepărtează
țesutul
endometrial care a proliferat în locuri unde n-are ce căuta.
A doua: optează
pentru o terapie hormonală,
chiar și
fără
a avea siguranța
unei diagnosticări
exacte, întrucât probabilitatea este oricum foarte mare.
Dintre hormoni, estrogenul este cel care favorizează
endometrioza și
tocmai de aceea ea se declanșează
în perioada cuprinsă
între cea dintâi menstruație
și
menopauză.
Tratamentul se face cu gestagen, un hormon sintetic, cu acțiune
contrară
celei a estrogenului. „Se pot prescrie un gestagen fără
proprietăți
contraceptive, preparate anticoncepționale
sau o pilulă
contraceptivă
pentru administrare pe termen lung. Există
posibilitatea de a oferi fiecărei
paciente o terapie personalizată”,
explică
specialiștii.
Dacă
terapia cu hormoni nu dă
rezultatele scontate sau trebuie sistată
din pricina efectelor secundare pe care le provoacă,
se recurge la intervenția
chirurgicală,
singura în măsură
să
elimine definitiv boala. Sunt îndepărtate
complet extensiile endometriale, păstrându-se
însă
uterul și
ovarele. Acestea vor fi extirpate doar în situația
când migrația
mucoasei uterine este prea întinsă,
a afectat mai multe organe, durerea nu poate fi controlată
cu analgezice
și,
bineînțeles,
dacă
femeia nu intenționează
să
aibă
copii. Ulterior va fi necesară
o terapie de substituție
hormonală.
Diagnosticul
sună
dramatic, totuși,
nu sunt motive serioase de îngrijorare. Fibroamele sunt
formațiuni
benigne, plasate în stratul muscular al peretelui uterin. În
Europa, ele se întâlnesc la 20-50% dintre femei (procentul variază
după
categoria de vârstă)
și
rămân
în general neobservate, până
când medicul le descoperă
întâmplător,
la un control ginecologic. Nici nu au nevoie de vreun tratament,
atâta vreme cât nu creează
probleme. Acesta se impune abia în momentul când apar menstruații
abundente, însoțite
de dureri puternice. În funcție
de poziția
fibromului, el poate provoca o senzație
de presiune în zona pelvină,
tulburări
digestive (de exemplu constipație),
nevoia de a urina frecvent sau dureri în timpul raportului
sexual.
Modalitatea
de intervenție
depinde de simptome, de dimensiunea fibromului și
de pacienta însăși.
În cazul când ea își
dorește
copii, soluția
optimă
rămâne
îndepărtarea
nodulilor printr-o endoscopie uterină,
efectuată
sub anestezie generală.
Femeia se internează
cu dureri aproape insuportabile și
în scurt timp părăsește
spitalul, vindecată.
O metodă
mai nouă,
care nu necesită
anestezie totală
și
permite o recuperare foarte rapidă,
este embolizarea fibromului. Medicul radiolog introduce un
cateter în artera inghinală,
îl deplasează
în interiorul ei până
la uter și
obturează
vasele care alimentează
fibromul, injectând în ele niște
minuscule sfere de plastic. Absența
irigației
sangvine îl lipsește
de substanțe
nutritive și
de oxigen, obligându-l să
se atrofieze treptat. Odată
cu el, dispare și
suferința
pacientei.
sursa: Formula AS