Reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, în vizită la Tulcea

Reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, în vizită la Tulcea

Administratorul public al judeţului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat vineri, 13 mai 2022, alături de Alexandru-Dan Munteanu, prefectul judeţului Tulcea, la o întâlnire de lucru cu echipa economică a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Ofiţerii economici David Wilcox, Rebecca Green şi specialistul Cătălina Neagu au vizitat, anterior întâlnirii, punctul de trecere a frontierei Isaccea şi au făcut un tur al locaţiei, alături de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Discuţiile din cadrul întâlnirii de lucru au gravitat în jurul aportului judeţului Tulcea, prin autorităţile publice şi societatea civilă, pentru combaterea efectelor dramatice ale crizei umanitare cu care se confruntă statul vecin.

„Am vizitat punctul de frontieră de la Isaccea şi am fost impresionat de cât de bine este organizat, de profesionalismul celor direct implicaţi, de sprijinul ONG-urilor. În consecinţă, din perspectiva oamenilor care se refugiază, consider că nu sunt motive de îngrijorare cu privire la modul în care reuşiţi să gestionaţi situaţia. Toţi cei care ajung aici primesc sprijin, sunt bine îngrijiţi şi cred că Isaccea ar face faţă şi unui număr mai mare de refugiaţi. Există o problemă cu traficul de mărfuri, care este necesar să fie crescut. Pe măsură ce războiul continuă, Ucraina trebuie să îşi continue activitatea de comerţ, în special exportul de produse agricole, de care depind multe ţări din nordul Africii. Este adevărat că prin Isaccea se face tranzitul unui procent mai mic din exportul ucrainean dar fiecare punct de trecere a frontierei este important. Bunurile alimentare care ies din Ucraina sunt importante pentru asigurarea stabilităţii necesare, pentru prevenirea apariţiei unei situaţii de criză alimentară la nivel mondial !”, a precizat David Wilcox.

Administratorul public Dumitru Mergeani a prezentat succint modul de operare a Hub-ului Logistic Umanitar Tulcea, înfiinţat, în primele zile de după declanşarea războiului, prin semnarea unui parteneriat iniţial între Consiliul Judeţean Tulcea, Instituţia Prefectului Tulcea şi Asociaţia Comunelor din România-filiala Tulcea:

„Iniţiativa a fost fundamentată pe dorinţa de a da o mână de ajutor unor oameni în nevoie. Parteneriatul nostru, care a inclus un ONG şi două instituţii publice, a beneficiat de sprijin din partea mediului privat, care a pus la dispoziţie primul spaţiu de depozitare, ce a putut fi folosit gratuit, pentru o lună, iar ulterior a oferit un sprijin consistent, în natură şi bănesc. Ulterior, organizaţiile non-guvernamentale şi simpli cetăţeni s-au alăturat efortului comun, prin donaţii. Amploarea crescută a activităţii depozitului, datorată creşterii cantităţii de bunuri donate, ne-a determinat să identificăm noi parteneri. IsrAID a fost prima organizaţie care s-a alăturat, dar în scurt timp Protecţia Civilă Franceză şi alţi donatori importanţi au dorit să facă parte din echipă. În prezent Hub-ul este administrat de organizaţiile non-guvernamentale, a fost implementat un sistem eficient de gestionare a bunurilor iar o echipă de refugiaţi ucraineni este implicată activ în gestionarea şi transmiterea bunurilor către Ucraina. În curând, în urma semnării unui nou acord de parteneriat, Hub-ul şi beneficiarii finali – cetăţeni ucraineni refugiaţi în România sau în sudul Ucrainei – vor primi un sprijin consistent din partea unei organizaţii din Statele Unite, ce îşi va asuma calitatea de partener !”

Echipa Ambasadei S.U.A. şi-a exprimat dorinţa de implicare în acordarea de ajutor umanitar de urgenţă cetăţenilor americani şi nu numai, ce vor tranzita punctul de trecere a frontierei Isaccea.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.