Uniunea Europeană va marca în acest an mai multe jaloane aniversare importante, printre care și 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România.Tratatul de la Nisa a fost semnat pe data de 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. Tratatul de la Nisa urmărea să crească eficacitatea și legitimitatea instituțiilor UE și să pregătească Uniunea pentru următoarea sa mare extindere.
„Carta drepturilor fundamentale a fost semnată de preşedinții Parlamentului European, Comisiei şi Consiliului la Consiliul European de la Nisa. Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităților Europene şi a anumitor acte conexe a fost semnat în prezența Preşedintelui Parlamentului European, Nicole Fontaine. Obiectivul Tratatului de la Nisa era acela de a modifica structura instituțională a Uniunii Europene pentru a face față provocărilor noii extinderi. Odată cu Tratatul de la Nisa, puterile legislativă şi de supraveghere ale Parlamentului au fost sporite, iar votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului a fost extins la mai multe domenii”, potrivit instituției europene. (S.N.)
Integral aici.