Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, și-au anunțat, miercuri, intenția de a găzdui o conferință a donatorilor, ăn luna martie, la Bruxelles, în coordonare cu autoritățile turce, pentru a mobiliza fonduri din partea comunității internaționale în sprijinul populației din Turcia și Siria, în urma cutremurelor din această săptămână.
Conferința donatorilor va contribui la mobilizarea comunității internaționale pentru a face față consecințelor cutremurelor devastatoare din această săptămână. Obiectivul conferinței la nivel înalt, care va fi deschisă statelor membre ale UE, țărilor vecine, membrilor ONU, instituțiilor financiare internaționale și altor părți interesate relevante, este de a coordona răspunsul donatorilor și de a strânge resurse pentru a sprijini redresarea timpurie și acordarea de ajutor în zonele afectate din Turcia și Siria. Conferința va fi prezidată în comun de comisarul însărcinat cu negocierile de vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, și de ministrul suedez pentru cooperare internațională pentru dezvoltare și comerț exterior, Johan Forssell.
„Suntem cu toții zguduiți de efectele devastatoare ale cutremurelor care au lovit în această săptămână Turcia și Siria. Prioritatea acum este să lucrăm 24 de ore din 24 pentru a salva cât mai multe vieți, deoarece mulți oameni sunt încă prinși sub dărâmături, în clădiri. Pentru aceasta, Mecanismul de Protecție Civilă al UE a fost activat imediat și a trimis până acum 31 de echipe de căutare și salvare și 5 echipe medicale din 23 de țări. Dar transmitem deja de pe acum un mesaj locuitorilor din Turcia și Siria: UE va sprijini comunitățile voastre. Pentru că nimeni nu ar trebui să fie lăsat singur atunci când o astfel de tragedie lovește un popor”, a declarat președinta von der Leyen. (S.N.)