Uniunea Europeană va propune un nou ajutor militar pentru Ucraina, mai exact un miliard de euro să fie dedicat în mod special muniției, în special obuze de artilerie de 155 mm, potrivit unui document consultat de Politico Europe.
UE ajută la aprovizionarea Ucrainei cu arme prin intermediul unui fond interguvernamental extra-bugetar numit Instrumentul European pentru Pace, care este folosit pentru a rambursa țările care exportă arme către Ucraina. Până în prezent, facilitatea a plătit 3,6 miliarde de euro sub formă de ajutor militar pentru Ucraina, iar țările membre au decis, în decembrie anul trecut, să majoreze finanțarea cu 2 miliarde de euro în 2023.
Înaltul diplomat al UE, Josep Borrell, intenționează să propună un “pachet de sprijin extraordinar” de 1 miliard de euro care să fie utilizat pentru livrarea de muniție, potrivit documentului UE. (S.N.)