Uniunea Europeană a decis să își dezvolte propriile rezerve de adăposturi care pot fi utilizate în cazul crizelor sau al dezastrelor care depășesc capacitățile naționale de răspuns, ca parte a consolidării răspunsului european în caz de criză.
În acest sens, Uniunea Europeană va aloca 116,6 milioane de euro Croației, Poloniei, Sloveniei, Spaniei, Suediei și Turciei pentru a achiziționa și găzdui noi rezerve de adăposturi rescEU, capabile să găzduiască mii de persoane, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Aceste rezerve vor consta în unități de adăpost de urgență de înaltă calitate, cum ar fi structuri ușoare prefabricate, containere mobile și corturi de urgență. Unitățile de locuit vor fi completate de alte facilități, cum ar fi dușuri și toalete, bucătării industriale, spălătorii și spații comune, acordându-se o atenție deosebită spațiilor sigure pentru copii și pentru persoanele cele mai vulnerabile.
”În ultimii ani, am asistat la tot mai multe strămutări: în interiorul și în afara granițelor Ucrainei din cauza războiului oribil al Rusiei, în Turcia și Siria ca urmare a cutremurelor masive, dar și aici, în UE, din cauza amenințărilor tot mai mari, cum ar fi inundațiile și incendiile recente. Având în vedere peisajul de risc în schimbare în Europa și nu numai, am constituit diverse rezerve materiale la nivelul UE pentru a sprijini capacitățile naționale care, în cele din urmă, vor fi copleșite. Pe lângă rezervele medicale, de flotă pentru incendii de pădure, de energie și CBRN, UE adaugă acum un alt nivel la rezervele noastre rescEU cu o capacitate de adăpost. Acesta este un pas important în răspunsul UE la situații de criză, deoarece ne îmbunătățește pregătirea pentru deplasări bruște și pe scară largă de persoane. Adăpostul este o nevoie umană de bază, dar reprezintă mult mai mult decât un acoperiș deasupra capului. Adăpostul oferă securitate, protecție și demnitate persoanelor dezrădăcinate de casele lor”, a transmis Janez Lenarčič, comisarul european pentru gestionarea crizelor. (S.N.)