Șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles în şedință extraordinară. Pe agenda Consiliului European sunt teme de prim-plan ale momentului: relațiile cu Turcia, situația din estul Mediteranei, problemele din Belarus, cazul de otrăvire a lui Navalnîi, relațiile cu China.
Etichetă: klaus iohannis
Președintele Klaus Iohannis, de acord ca fondurile europene să fie condiționate de respectarea statului de drept
Raportul Comisiei Europene este apreciat de președintele României că fiind mai bun decât MCV, prin care România e monitorizată la capitolul „justiție” din 2007, de când a fost admisă în Uniune.
Klaus Iohannis: Este inadmisibil ca în 2020 să avem încă discuții aprinse despre fraudarea votului. Autoritățile trebuie să verifice la sânge cine, cum și din ce partid a reușit sau nu a reușit să fraudeze
„Se pare că, după vot, unii indivizi, vom vedea cine anume, au încercat să fraudeze rezultatele, falsificând, se pare, anumite înscrisuri”, a subliniat președintele Klaus Iohannis, miercuri seară, într-o conferință desfășurată la Palatul Cotroceni. „Este pur și simplu inacceptabil și aceste proceduri trebuie net îmbunătățite. Dacă – dacă se constată că PSD-iștii au încercat să fraudeze rezultatele votului, atunci este clar că electoratul va sancționa drastic acest comportament, iar autoritățile trebuie să verifice la sânge și cât se poate de rapid cine și cum și din ce partid a reușit sau nu a reușit să fraudeze rezultatul acestor alegeri”, a adăugat el, răspunzând unei întrebări adresate de Ramona Avramescu, jurnalist TVR.
Președintele Klaus Iohannis, întrebat de câte ori s-a testat pentru coronavirus: Nu m-am testat
„Nu m-am testat fiindcă nu am fost în contact cu nicio persoană bolnavă”, a declarat președintele Klaus Iohannis miercuri seară, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Palatul Cotroceni.
Președintele Klaus Iohannis: S-a conturat o nouă realitate politică – cea în care PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție cu unul dintre cele mai slabe rezultate
Președintele Klaus Iohannis le-a mulțumit luni seară cetățenilor care au mers la vot. „Contribuția voastră face ca România să fie o democrație vie și puternică”, a subliniat șeful statului. Iohannis a ținut să remarce că scrutinul de duminică marchează „o victorie majoră a Dreptei din România”. „S-a conturat o nouă realitate politică – cea în care PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție cu unul dintre cele mai slabe rezultate”, a declarat Klaus Iohannis. Potrivit lui, valul de schimbare va trebui încheiat în decembrie, la alegerile parlamentare.

Klaus Iohannis, la vot: Este important să mergem la vot, să nu lăsăm pe alții să decidă
Președintele Klaus Iohannis a spus, duminică, după ce a votat că este important ca toți românii să meargă la vot „să nu lăsăm pe alții să decidă în locul nostru”.
Alegeri locale 2020 | Politicienii au votat de la prima oră și i-au îndemnat pe cetățeni să iasă la vot
Cei mai mulți politicieni au votat încă de la prima oară. Au vrut să dea un exemplu personal și i-au îndemnat pe oameni să iasă la vot. Gabriela Firea a intrat la urne la ora 7.00, fiind primul alegător din secție. Nicușor Dan, contracandidatul său, a votat două ore mai târziu și a spus că a așteptat de mult timp să pună ștampila pe buletin.

Klaus Iohannis, în vizită la Continental Timişoara. Ce asigurări a primit preşedintele cu privire la poluarea de la fabrica de anvelope
Klaus Iohannis, preşedintele României, a participat la evenimentele care marchează 20 de ani de activitate a companiei Continental în oraşul de pe Bega. cititi articolul complet în Adevarul
Președintele Klaus Iohannis a testat ruta Gara de Nord Aeroport „Henri Coandă” proiectată pentru Campionatul European de fotbal de la București | FOTO & VIDEO
Klaus Iohannis, președintele României, a participat alături de premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la testarea trenului pe ruta Gara de Nord Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Proiectul de modernizare a…
Klaus Iohannis și Ludovic Orban au testat trenul către Aeroportul Otopeni
Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește planul de relansare economică, declară Klaus Iohannis după ce a testat linia de cale ferată între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. El critică guvernările anterioare că nu au avut „voință politică” pentru a folosi banii UE.

Klaus Iohannis: Am promulgat legea prin care se deblochează posturile din școli
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că a promulgat legea care prevede deblocarea concursurilor pentru posturi didactice și nedidactice din școli, dar și pentru cele de asistenți și medici școlari.
Klaus Iohannis, despre rectificarea bugetară: ”Dacă s-ar aplica ce a votat PSD, ar costa peste 6% din PIB”
Dacă votul de miercuri pe rectificarea bugetară s-ar aplica, acest lucru ar „costa” peste 6% din Produsul Intern Brut al României, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, preşedintele Klaus Iohannis, informează…