Chiar înainte de împlinirea unui an de la invazia ilegală, neprovocată și criminală a Federației Ruse în Ucraina, Parlamentul European a adoptat o rezoluție pe acest subiect, în care europarlamentarii condamnă ferm…
Categorie: Flash News
Eurodeputatul PPE Vlad Nistor: Atât eu personal, cât și grupul PPE, suntem susținători permanenți ai drepturilor opozantului rus Alexei Navalnî
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție privind respectarea drepturilor omului în Rusia, în special cu privire la recenta deteriorare a condițiilor și așa inumane de detenție ale lui Alexei Navalnîi. Europarlamentarul…
UE a adoptat al 10-lea pachet de sancțiuni economice și individuale
Uniunea Europeană a adoptat sâmbătă, la o zi după împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina, al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. „Avem acum cele mai extinse sancțiuni de…
Comisia Europeană propune prelungirea cu un an a avantajelor acordate Ucrainei
Comisia Europeană propune prelungirea cu un an a suspendării taxelor la import, a contingentelor și a măsurilor de apărare comercială aplicabile exporturilor ucrainene către Uniunea Europeană. Această inițiativă presupune continuarea sprijinului ferm pe care…
Consiliul Europei cere Moscovei să-și retragă forțele de ocupație din Ucraina pentru ca pacea să fie restabilită
Consiliul Europei condamnă ”agresiunea brutală și lipsită de sens” a Rusiei împotriva Ucrainei și cere Moscovei să-și retragă forțele de ocupație pentru ca pacea să fie restabilită. ”În urmă cu un an,…
UE, mesaj de solidaritate cu Ucraina ”atât timp cât este nevoie”
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj laun an de la izbucnirea războiului. Aceasta declară că Ucraina va învinge în lupta sa pentru libertate pentru că Europa, partenerii…
Delegație a PE, condusă de eurodeputatul Vlad Nistor, vizită în Bosnia și Herțegovina
O delegație oficială a Subcomitetului de Securitate și Apărare (SEDE) a Parlamentului European a făcut o deplasare în Bosnia și Herțegovina (BiH) în contextul turbulențelor geopolitice cauzate de războiul de agresiune al…
UE, măsuri restrictive suplimentare împotriva Iran
Uniunea Europeană continuă să taxeze încălcările grave ale drepturilor omului, așa cum procedează de obicei. De data aceasta, Consiliul Uniunii Europene a decis, în această săptămână, să impună măsuri restrictive împotriva altor…
Ursula von der Leyen și Maia Sandu, întâlnire la München
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu, temele de dialog vizând situația de securitate din regiune, continuarea agendei de reforme și avansarea parcursului european al Republicii…
UE, încă un pas spre zona de roaming gratuit cu Ucraina
Comisia Europeană a adoptat o propunere de includere a roamingului în Acordul de asociere UE-Ucraina, care aduce această țară cu un pas mai aproape de zona de roaming gratuit a Uniunii. În momentul în…
Parlamentul European a aprobat reducerea totale a emisiilor de CO2 pentru mașini și camionete noi în 2035
Parlamentul European a aprobat noile obiective de reducere a emisiilor de CO2 pentru autoturismele și vehiculele utilitare ușoare noi ca parte a pachetului „Pregătiți pentru 55”. Eurodeputații au aprobat acordul încheiat cu Consiliul referitor…
Parlamentul European, undă verde pentru desfășurarea unor noi sateliți europeni
Parlamentul European a dat undă verde creării unei noi rețele de sateliți europeni de telecomunicații IRIS², care va fi activă din 2024, după cum rezultă dintr-un comunicat al instituției europene. Bugetul de 2,4…
Sprijin european pentru R. Moldova în fața presiunilor Rusiei
Republica Moldova va găzdui reuniunea Comunității Politicei Europene o ocazie bună ca institușiile europene să arate din nou sprijinul pentru această țară în fața presiunilor Rusiei. Declarația îi aparține Înaltului Reprezentant al…
PE: România va primi 1,39 miliarde de euro pentru investiții în independența energetică
Eurodeputații au votat în Plenul Parlamentului includerea măsurilor REPowerEU în planurile naționale pentru a fi mai independenți de combustibilii fosili ruși, pentru a accelera tranziția ecologică și pentru a combate sărăcia energetică….
Comisia Europeană și Președinția suedeză a Consiliului vor organiza, în martie, o conferință a donatorilor pentru populația din Turcia și Siria afectată de cutremur
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, și-au anunțat, miercuri, intenția de a găzdui o conferință a donatorilor, ăn luna martie, la Bruxelles, în coordonare cu autoritățile turce, pentru…